sâmbătă, 2 aprilie 2011


Încarcă bateria telefonului folosind energie solară convertită de ecran, cu tehnologia Wypsis
Compania franceză Wypsis nu este un nume cu o conotaţie deosebită, asta până aflăm cea mai nouă invenţie a sa. Este vorba despre alimentarea cu energie solară prin intermediul ecranului telefonului. Acest proces este realizat prin aplicarea unui panou solar sub forma unui strat foarte subţire de material încorporat în display-ul handsetului.



 Wypsis a prezentat şi un prototip al unui astfel de terminal, care foloseşte lumina solară, sau chiar şi cea artificială pentru a-şi încărca bateria. Va dura 6 ore de expunere la lumina solară pentru ca o baterie normală să fie încărcată şi chiar mai mult dacă folosiţi o sursă de lumină artificială.Avantajul acestei tehnologii este că ar putea duce la o scădere a grosimii telefoanelor, prin utilizarea unor baterii mai puţin voluminoase şi mai eficiente. Stratul cu rol de panou solar despre care vorbim este foarte subţire, având o grosime de 100 de microni. Acesta prezintă şi alte avantaje, precum flexibilitatea şi transparența.
În plus, acest panou solar nu va afecta experiența touch a utilizatorului telefonului. Wypsis a promis că vom vedea varianta comercială a invenţiei sale în următoarele 12 luni, lucrând cu operatori şi producători de telefoane.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu